Bianca P.

Știi, uneori vine vremea să te debarasezi de orice. Vine vremea să asculți un album cap-coadă după ce-ai trecut prin cea mai stresantă zi.. să lași pick-up-ul să meargă și să dansezi în timp ce.. ...în timp ce afară ninge nebunesc. Vine vremea să manânci cu disperare o întreagă ciocolată; să te prostești prin bucătărie; să faci un ceai fierbinte; să-i dai un telefon și să-l chemi. În timp ce discul se învârte, să-l aștepți cu părul aproximativ ud, să il iei la dans când vine și să-i aluneci în brațe pe hol, pentru că în hol.. aluneci mereu atât de tare. Știi, vine uneori vremea să cânți ore întregi la chitară; să pictezi; să cânți; să schițezi cel mai abstract gând; să te uiți pe fereastră sau să te pierzi printre rândurile cărții pe care obișnuiești să o citești de fiecare dată când vrei să te simți mai bine. Vine o vreme în care ești nevoită să stai. Pur și simplu – stai! Ia-ți timp pentru tine și găsește-te. Fură-l noaptea, după ce termini de învățat pentru sesiune, sau diminea...

Am încredere oarbă uneori, în faptul că, tot ceea ce ține de mâine înseamnă automat mai bine .  De ce văd femei cu ruj roșu? Ce fel de vibrații transmite culoarea și ce fel de sentimente ascunde?  Sunt atât de multe întrebări despre ce vrem, ce ne place.. de unde venim, unde vrem să ajungem, dar nici Nietzsche, Cioran sau Freud.. Chanel, Ioana d Arc sau noi, nu le vom putea găsi răspunsuri vreodată. Nu e vorba de o diferență abundentă între sexe; nu e vorba de faptul că tu, ca bărbat, mă domini pe mine furându-mi cultura, furându-mi dreptul la muzică, la pictură, la literatură.. la vise. Nu e vorba despre faptul că de multe ori când mă pierd, mă pierd printre bărbați, mă pierd într-o lume al cărei răspuns e puterea, și nu orice fel de putere, ci simpla putere venită dinspre ei.. Nu mă dau drept feministă convinsă și nici nu cred într-o egalitate a sexelor. Da, suntem diferiți, dar diferența noastră constă în simplu fapt că fizionomia mea implică ceea ce tu, bărbatule, nu ...

Ştii, obişnuiam să cred în Timp când eram mică. Aveam o vârstă despre care nu înţelegeam că se schimbă şi când am înţeles, au dispărut toate – a dispărut Moş Crăciun.. a dispărut fiecare spirit al sărbătorilor şi fiecare emoţie din prima zi de şcoală; fiecare teamă de a întreba, de a fi întrebată.. de a comunica. Atunci când am înţeles că-n Timp nu poţi avea încredere, atunci, am încetat oarecum să mă bucur. Nu-mi trebuiau citate şi nici cărţi motivaţionale pe care să le citesc înainte să adorm. Când aveam încredere în Timp, ştiam că doar astăzi trebuie să trăiesc ca şi cum mâine nu ar exista; ştiam că trebuie să îmi arăt afecţiunea şi ştiam să o primesc atât de bine, încât tot ce rămânea din mine era zâmbetul. Ştiam că „prima oară ” este importantă-n tot. Trăiam atât de diferit prima zi de şcoală, prima poezie, prima serbare, primul brad împodobit de mine şi primul colind cu care i-am înnebunit pe toţi, ani mai târziu. Trăiam pentru importaţa acelei clipe şi pentru fericirea şi...

Dragă TU, Când pui întrebări, când cauţi răspunsuri, când nu înţelegi ce se întâmplă, sau ce se vorbeşte... atunci e timpul pentru întâlnirea cu tine. Atunci când se face noapte şi eşti singur; când lumânările se sting şi rămâi uşor în întuneric; când cauţi răspunsurile în el, în ea.. în jur, atunci este momentul să te luminezi pe tine . Când uiţi cu nonşalanţă de unde ai venit; când vrei cu nerăbdare să ajungi la un punct valoros social, uman improbabil... când nu ştii drumul dar îi urmezi orbeşte pe alţii, atunci.. e timpul să te urmezi pe tine . Când ochii tăi se-nchid de oboseală şi nasul ţi se înroşeşte de la plâns; când te superi inutil şi când ignori însăşi viaţa, atunci e momentul în care te ignori, uşor, pe tine . Atunci când... când uiţi să mai zâmbeşti, uiţi să ieşi din casă, uiţi să vezi soarele, uiţi să te îmbraci în propria persoană, e cazul să te regăseşti pe tine. . Nu e timp de pierdut pe nimicuri.. nu e timp de văzut griul cerului, seceta pământului sau si...

Când se lasă noaptea şi scoţi la înaintare tricoul lui larg în care adormi mereu; când se crapă de ziuă şi te întorci pe cealaltă parte ignorând soarele şi învârtindu-te la el în braţe; când trenul are întârziere şi tu-l aştepţi cu fluturi în stomac chiar şi după ani de zile, atunci ştii sigur că el, va fi singurul EL din viaţa ta, chiar daca înaintea lui, el – au fost mulţi alţii. Când îţi murdăreşte haina preferată; când îţi sparge cea mai scumpă vază; când îţi spune că eşti atât de frumoasă fără machiaj; când stinge lumina noaptea, cu toate că partea lui de pat e mult mai departe de întrerupător; când alege stângaci flori pe care ţi le dă cadou sau când îţi cumpără ciocolată.. când te asigură că în orice ai fi îmbrăcată, tot bine îţi stă. Când vă certaţi. Când ţipi isteric la el pentru un subiect pierdut undeva la începutul conversaţiei şi când el, calm, te iubeşte pentru ceea ce eşti. Atunci când stă lângă tine vinovat şi încearcă să-şi găsească cuvintele; când îţi spune c...

Eram sprijinită de tejghea şi mâna dreaptă se răstălmăcea neatentă. Era un zgomot al cărui sens nimeni nu l-ar fi putut percepe, dar cu toate astea, fiecare îşi găsea mica sa parte de muzică.. Jazz, ţigări groase rulate din foi, neatent... dans lasciv, sunete ascuţite, ţipete, fericire. Tejgheaua acum goală e doar calea dintre noi doi. La celalalt capăt, îi văd umbra conturată. Mi se inundă ochii de fum, de lacrimi, de amintiri şi retrăiesc ultimele clipe.. Luminile oraşului, acoperişurile înalte, muzica de ghetou cântată de la etajul trei de fiecare dată de altcineva.. saxofonul care ne mângâia pe şira spinării, care ne împingea unul în braţele altuia; care ne uita noaptea cu ţigările, pe bancă şi ne înroşea ochii atât de tare încât de teamă... nu mai ştiam ce-i casa, ştiam doar că apusul şi zorii aveau să ne găsească în acelaşi loc. Mi-e frică să mă apropii, uneori... simt un gol pe care mi-e frică să-l umplu şi atunci, îmi amintesc din nou.. Nopţile de vară, căldura care ieşea ...

Îi văd cum, grăbiţi şi neglijenţi se îmbrâncesc, se sărută şi se îmbrăţişază la metrou; îi văd pe străzi de mână, atunci când ea, se ridică pe vârfurile pantofilor să îl sărute... atunci când el o trage brutal de mână să o ferească din drumul unui biciclist.. atunci când... ...atunci când la apus se ţin strâns în braţe şi adorm aşa, făcuţi ghem într-un colţ de pat, deşi patul ar putea cuprinde o flotă întreagă. Îi văd aşteptându-se şi căutându-se; îi văd atenţi, îi văd speriaţi; îi văd furându-şi câte un sărut atunci când ei nu văd că cineva îi vede, dar chiar şi dacă ar vedea, nu le-ar păsa – universul se învârte în jurul unui sărut pe care şi-l “smulg cu dinţii”. Îi văd atât de apropiaţi încât uneori îi pierd şi îi regăsesc într-o singură fiinţă. Dar îi văd certaţi uneori, trişti, cu feţele aplecate spre pământ şi cu grimase pronunţate; cu nervi gata să explodeze de pe buze sau cu reproşuri gata să străpungă precum suliţele, iar peste câteva zile… ei bine, peste câteva zile îi v...